2017 - bring it on!

Va fi despre mine și despre voi – așa gândeam atunci când am trasat liniile acestui blog. De la informații pe care le-am considerat necesare pentru voi, până la a-mi așterne trăirile, ideile, întrebările și deciziile butonând la tastatură, în limita timpului meu, acest blog m-a însoțit pe tot parcursul anului 2016. #haisăfim în același stil și în ultima sa zi!

Fără și despre timp

Trebuie să am timp de aia, ba să îmi fac timp pentru ailaltă. Dar, în același timp, am nevoie de timp și pentru mine. De ceva timp încoace…timpul acesta mă tot sâcâie. Timpul care se scurge, în lung și în lat, mai lin sau mai tumultos, mai grav sau mai suav, dar parcă din ce în ce mai pe nesimțite. 

Cu și despre schimbare

Viața înseamnă schimbare. Schimbare de haine, de mașini, de tapet pe pereți. De ojă, de freză, de rame de ochelari, de cercei sau geantă. De stil sau de comportament. De percepție sau de orientare. De program sau de domeniu. În bine, în rău, în glumă sau serios. Dar, mai ales, fizică și psihică.

Erasmus văzut altfel. Erasmus al meu.

Am vrut să las partea administrativă deoparte. La fel și pe cea educațională. Am vrut să văd dincolo
de ele și să îmi dau seama ce înseamnă Erasmus pentru noi, ca oameni. Am vrut să descopăr și să mă descopăr prin această experiență. Și uite-mă ajunsă aici, acum. Cu mine întreagă acasă, în România, dar cu o mică parte din vechea eu și din sufletul meu, acolo, la Nancy.

Costinești – Amestec de gunoi, gălăgie și iresponsabilități

 

Costinești - ce dezamăgitor că ești (așa).

Tu, Costinești, în sine și, mai ales, oamenii care vin aici. De la imagini, până la specimene umane, forme de comportament și factori senzoriali, vizuali, olfactivi sau auditivi.

România așa cum e. Prin ochii mei.

Haideți ca, înainte de a explora „străinătățurile”, să încercăm să ne cunoaștem țara. Să descoperim noi înșine ceea ce în România (să nu mai zic la nivel internațional) se promovează prea puțin. #haisăfim turiști de România!

Odată cu „staționarea” mea în Franța și cu uimirea, la fiecare pas, fie despre lipsa totală de cunoștințe despre România, fie cu o imagine distorsionată despre notre pays, din partea străinilor de diferite naționalități, am încercat nu numai să ofer o reprezentare cât mai clară asupra țării noastre, ci mi-am propus și ca, de îndată ce revin acasă, să încep să o învăț și descopăr.

Viața – rezumată și satirizată într-un minut

De curând și din întâmplare, am văzut un video care rezumă, într-un minut și 3 secunde, rasa umană și viața pe care o duce.

Fugi, fugi, dar până unde?

Fugim, întotdeauna fugim. Fugim de o anumită situație, de el, de ea, de responsabilități, de sentimente, de încercări, de dorințe, de noi înșine. Fugim pentru că nu știm ce altceva să facem. Sau pentru că așa ne e mai ușor. Sau pentru că ne e frică. Sau din contră, fugim pentru că ne dorim prea mult. Nu știu, dar tot ce știu e că fugim.

Dar oare cât să o mai facem? Și până unde? Pentru că fie fizic, fie mintal, la un moment dat, o să obosim de atâta fugă. Și o să ajungem într-un punct final. O să ne lovim de un zid, de timp, de noi înșine și de gândurile și, poate, remușcările noastre.

Final de Erasmus? What to do.

Nu. Nu aceasta este postarea despre experiența Erasmus în care îmi rezum trăirile și sentimentele care m-au încercat pe parcursul celor 5 luni petrecute în Franța. Aceasta este postarea în care doresc să înformez despre etapele pe care trebuie să le urmați înainte și odată ajunși în țară.

Francezii și căminele universitare

Am avut șansa și norocul pentru „buzunarul” meu, ca, pe parcursul experienței mele Erasmus în Franța, să stau la un cămin universitar.

Despre demersurile pe care a trebuit să le fac pentru a ajunge aici, v-am scris într-o postare anterioară, dar...ceea ce a lipsit din postare au fost emoțiile pe care le-am simțit înainte de a-mi ocupa camera. De ce?

Francezii și simulările de incendii la facultate

Era o dimineață de joi. Cursul de drept al comunicării. Cursul unde profesorul vorbește, citește, explică, vorbește, nu are niciun suport vizual, vorbește, mai citește un pic, iar vorbește…iar studenții…studenții ascultă, încearcă să se țină de informațiile recepționate, se încurcă în detalii (doar e un curs de drept cu multe legi, articole, decizii, cu ani și date, cu subcapitole și sub-subcapitole), se pierd și, fie încearcă să se regăsească, fie se conformează și renunță.

Singură printre străini

Nu cred că ajungi să înțelegi adevăratul sens al sintagmei „singur printre străini” până nu petreci, efectiv, ceva timp…singur printre străini.

Da, sunt studentă la București, am fost o perioadă singură printre străini la început, dar apoi am început caut, să fiu găsită, să cunosc, să leg prietenii și să nu mai simt atât de tare această lipsă de familiaritate. Da, am călătorit, am mers pe străzi necunoscute, am ales să mă pierd printre necunoscuți. Da, am fost acel outsider. Dar…cel mai singură printre străini m-am simțit în aceste luni, când am fost, efectiv, o străină printre străini.

Prima impresie despre cursurile din experiența Erasmus

Defapt nu prima, ca prima a fost mișto. A doua, că aceea m-a șocat!

Scriu că primul contact a fost unul pozitiv deoarece cel dintâi curs pe care l-am avut aici a fost unul de engleză. Și cum engleza este prima limbă străină a românilor și punem accent pe ea încă de la grădiniță, unde mai adaugi și că profesorul era tare bine pregătit și deschis la cerințele studenților, am pornit cu dreptul în noul semestru. Eram foarte fericită și optimistă!

Erasmus – etapa numărul doi

Am spus în postările anterioare că voi scrie despre toate etapele pe care le implică o experiență
Erasmus. Deci ce ar trebui să facem odată ajunși în țara în care ne vom desfășura studiile?

Despre Erasmus+ OLS

Erasmus+ Online Linguistic System este o platformă online prin intermediul căreia (doar) studenții Erasmus pot aprofunda limba străină pe care o vor utiliza pe parcursul semestrului/semestrelor în care vor fi plecați în străinătate.

Erasmus? Cine a zis Erasmus?

Short description: etapele pe care trebuie să le urmezi pentru a pleca într-o experiență Erasmus.

Deschide-ți mintea!

Tu de ce citești?

Eu citesc pentru a cunoaște și a mă cunoaște, pentru a evada, pentru a mă transpune și a mă extinde. Citesc pentru că îmi place. Rar citesc pentru că trebuie. Și mi-e greu când vreau să citesc și nu pot.

Ziua internațională a Pământului ar trebui să fie în fiecare zi!

Scrieți-mi voi, nu e frumos să privești în jur și să vezi curățenie? Nu e minunat să tragi aer în piept și să nu te înneci de la mirosul provocat de gazele de eșapament? Nu e fain să știi că mănânci fructe și legume care nu au fost infestate de acizii proveniți din aerul și ploaia poluate din mediul în care trăim? Sau că tenul tău sau părul tău nu sunt acoperite cu un strat de praf, la sfârșitul zilei?

                                                                                                              

Mi-am făcut blog. De ce?

Hmm...

Mi-am făcut blog pentru că îmi doresc demult. Cam acesta ar fi rezumatul.

Acum...eu gândesc, tu exiști, eu exist, tu gândești și sper ca împreună să descoperim cum e mai bine să le îmbinăm pe acestea două. Nu trebuie să îmi dai mereu dreptate, chiar te invit să îmi spui dacă greșesc, atunci când este cazul. Critica e constructivă, dacă e făcută în mod corect. Pentru că, împreună cu ceea ce suntem, alături de ceea ce facem și cum facem, critica ne ajută să creștem, ca oameni. Așa că, te invit să mă ajuți să aflu cine sunt eu, să aflu cine ești tu, pentru a descoperi cine suntem noi.

Dar, fiind om de comunicare, știu că nu este suficient să spun „ce”, ci trebuie să adaug și „de ce”. Mi-am făcut astfel blog pentru că, în domeniul în care activez, tout le monde apreciază exersatul scrisului, al gândurilor, al ideilor și al transmiterii de informații mai departe.  Acum, nu știu dacă informațiile pe care le voi transmite eu sunt sau nu utile pentru tine, o voi lăsa la aprecierea ta.  Nu știu, iarăși, nici dacă o să îți placă ceea ce voi scrie. Nu știu nici mie dacă o să îmi placă atunci când voi reciti rândurile proprii peste ceva timp, dar, totuși, în acest fel voi putea să-mi urmăresc dezvoltarea și să mă corectez, nu? „DUBITO ERGO COGITO, COGITO ERGO SUM” (Mă îndoiesc deci gândesc, gândesc deci exist).

Mi-am făcut blog pentru că încerc să mă descopăr pe mine însămi. Astfel, cel puțin în primă instanță, nu mă voi nișa, ci voi scrie despre tot ceea ce văd, ce cred, ce știu, ce nu știu. Despre tot ceea ce consider că trebuie împărtășit. Căci acesta este rolul unui blog, cred eu. Oamenii, locurile, părerile, ideile, curiozitățile, „of-urile”, trecutul, prezentul, viitorul, sunt părți componente ale palmaresului numit „eu”, cărora le voi da viață în articolele pe care le voi redacta.

Mi-a trebuit un pic de curaj pentru a face acest pas (și timp :-) ). Și nu în sensul acela de curaj de care ai nevoie când faci bungee-jumping, te dai cu parașuta, pleci singur un an în India sau inviți o fată în oraș. Nu, curajul acela de a te deschide în fața lumii, de a te lăsa descoperit, de a-ți asuma ceva anume. Curajul de a începe un nou capitol, o nouă călătorie pe care să o duci până la capăt. O călătorie în care să descoperi și să te lași descoperit, în care să experimentezi ce îți place și ce nu, în care să vezi dacă altora le place sau nu, în care să îți dai seama ce și cum trebuie să faci mai bine. Nu știu despre alți bloggeri, despre tine sau despre altul cum sunt, dar eu (așa cum spunea Creangă), consider că a-ți crea un blog și a da frâu liber gândurilor tale, este un pas destul de important.

Sper ca acest blog să conteze și pentru tine, acum sau atunci, mai mult acum și mai puțin cândva sau invers. Sper că dacă greșesc, să greșesc frumos, pentru a ști, cu ajutorul tău, ce să îmbunătățesc mai departe.

Sper ca prin acest blog să pot să cresc, să înțeleg mai multe, să mă descopăr și să vă las să înțelegeți ceea ce sunt și ceea e este în jurul nostru, prin ochii mei. Va fi un blog despre mine, despre tine, despre toți și toate.

Cine sunt eu?

Adelina.

„Numele Adelina poate fi diminutivul latinesc al numelui Adela. Sau poate fi o varianta a numelui Adeline, un nume de origine franceza, derivat al numelui Adela. Numele Adelina este un nume vechi, cu radacini germanice care are semnificatia de nobil.
In franceza, Adelina inseamna noblete, dulce, delicat.
Fetele care poarta acest prenume au o personalitate efervescenta si fascinanta. Trasaturile lor sunt asemanatoare cu cele ale simbolisticii numelui: delicate, dulci, joviale etc. Au un farmec aparte, ceea ce le ajuta sa se impuna rapid in comunitate si sunt predispuse la reusite, in special in plan profesional.”
(Cf. http://www.copilul.ro/nume-fete-romanesti/adelina.html)

Cam așa ar fi descrisă personalitatea mea în funcție de numele pe care îl port. Dar, să fim serioși, eu nu sunt doar atât sau poate nici atât. Defapt, nici nu știu foarte bine cum sunt eu. Dar, dacă ar fi să mă descriu, cred că primele cuvinte ar fi: comunicativă, sociabilă, hai să zicem amuzantă, deschisă și...curioasă. Îmi place să fiu mereu eu însămi și să nu mă ascund după anumite măști impuse de societatea în care trăim. Îmi place să cunosc oameni, povești, locuri, culturi, pentru că prin ele mă cunosc pe mine însămi și mă dezvolt ca om. Îmi place să fiu directă și sinceră, la fel cum apreciez și oamenii pe care îi aleg să îmi fie alături în drumul vieții. Nu-mi place să judec sau, dacă o fac, așa cum o facem cu toții mai mult sau mai puțin, încerc să o fac pe cât posibil dincolo de aparențe și bazat pe argumente solide. Îmi place să nu fiu ca toți ceilalți, sau dacă sunt, să urmez modele demne de urmat. Îmi place să am inițiativă și să îmi testez limitele, dar...uneori recunosc ce greu îmi este să ies din propria zonă de confort. Îmi plac toate cele scrise mai sus, cred că sunt tot ceea ce am enumerat, dar...de ceea ce sunt cel mai sigură, e că nu știu încă cine sunt eu, pentru că mă aflu în perioada în care mă descopăr, în care cunosc și mă cunosc, în care încerc să mă construiesc, în care mă definesc.

Sunt Eu. Sunt un eu ca mulți alții, un eu ca tine, ca el, ca ea. Dar, totuși, sunt un eu cu unicitatea lui.


Voi cine credeți că sunteți?