Va fi despre mine și despre voi – așa gândeam atunci când am
trasat liniile acestui blog. De la informații pe care le-am considerat necesare
pentru voi, până la a-mi așterne trăirile, ideile, întrebările și deciziile
butonând la tastatură, în limita timpului meu, acest blog m-a însoțit pe tot
parcursul anului 2016. #haisăfim în același stil și în ultima sa zi!
Câte ceva despre al meu 2016? Blogul, Erasmus, facultate,
job, propuneri și împliniri pe plan personal, călătorii, oportunități și
experiențe, lecții și exemple...acestea sunt motivele care mi l-au umplut și
m-au făcut să trec prin unele dintre cele mai importante momente. M-au
modelat, m-au transformat, mi-au deschis
mintea și ochii, sufletul și calea. Și, chiar dacă, de multe ori...m-am
pierdut, m-am simțit dezorientată sau rătăcită printre străzi sau gânduri, sunt
fericită cu fiecare greșeală, fiecare moment mai greu, cu fiecare om pe care
l-am cunoscut sau reîntâlnit, cu fiecare zâmbet, hohot sau îmbrățișare, cu
fiecare amintire, pentru că, toate acestea, au contribuit la maturizarea mea,
la definirea mea, până în acest moment
al vieții.
Și, că tot scriam cândva despre conexiuni, vă mulțumesc pentru
că, într-un fel sau altul, v-ați conectat la viața mea. Vă mulțumesc pentru
ceea ce am învățat de la voi sau prin voi. VĂ MULȚUMESC pentru că ați făcut parte
din al meu 2016!
Ca o concluzie, ultimul
an a fost cel mai plin din viața mea. 2016
a reprezentat un nou capitol din multe puncte de vedere. Iar aces capitol mi-a
definit viitorul mai mult și mai bine ca niciodată.
2017 – cu un pic de emoții, abia aștept să văd ce îmi aduci!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu