Cu și despre schimbare

Viața înseamnă schimbare. Schimbare de haine, de mașini, de tapet pe pereți. De ojă, de freză, de rame de ochelari, de cercei sau geantă. De stil sau de comportament. De percepție sau de orientare. De program sau de domeniu. În bine, în rău, în glumă sau serios. Dar, mai ales, fizică și psihică.

20+ (ca pe cremele de față) este, din punctul meu de vedere, vârsta celor mai mari schimbări psihologice. Vârsta în funcție de care, vorba zicalei, „cum ne așternem, așa dormim”. Acea perioadă ce se caracterizează prin stoparea creșterii fizice și începerea celei intelectuale. În care ne deschidem mai mult, dorim mai mult și facem mai mult pentru noi înșine. Este etapa celor mai importante alegeri, care ne pavează drumul vieții și adaugă cele mai mari și stabile cărămizi la temelia viitorului nostru. Acum trecem de nebunia hormonală a adolescenței și, cu distracția la pachet, începem să ne gândim mai serios la ceea ce urmează. Părăsim ușor copilăria și ne pregătim să devenim adulți.

Decizii, decizii, decizii. Asta urmează. Decizii despre viața personală: prietenii noștri (sunt ei, cu adevărat, prieteni?), familie (rolul  important pe care cei dragi îl joacă), iubit (ei, aici nu trebuie să mai dezvoltăm, ci să simțim), purcel, cățel. Alegeri despre cea educațională: încotro să ne îndreptăm, ce ne place mai mult, ce e benefic pentru noi, ne vedem încă în aceeași arie și peste 10 ani? Și, în sfârșit, hotărâri legate de profesie și începerea implicită a unui serviciu. Ultima reprezintă, cred eu, trecerea efectivă la viața de adult. Momentul ce produce o maturizare substanțială, prin responsabilitățile serioase cu care vine. Și cand realizezi schimbarea, parcă nici nu știi cum să reacționezi. Pe de o parte, îți pare bine și ești fericit pentru ce și unde ai ajuns. Pe de alta, grea e despărțirea de etapa cea îndelungată și oarecum lipsită de griji de dinainte. Grele sunt începuturile, dificilă-i trecerea. 

Și totuși o facem. Și, mai devreme sau mai târziu, mai greu sau mai ușor, reușim să mai trecem de un debut. De acel gol pe care trebuie să îl umplem. De entuziasm, de extaz sau obișnuință. De sutele de întrebări, de răspunsuri utile, negative sau încurajatoare. De frică sau de prea mult curaj. De zile bune și nebune, de zile proaste și nefaste. De acea confuzie care, dacă nu ar fi existat, nu ne-ar mai fi învățat să învățăm. Să înțelegem. Să ne dăm seama că așa e normal. Pentru că suntem oameni. Avem raționament și sentimente. Emoții pe care le simțim și resimțim în mod diferit. Pentru că, reluând ideea de la început, aceasta este viața. Iar așa cum zicea Tony Robbins, „Daca nu schimbi nimic, nimic nu se schimbă”.