Scrieți-mi voi, nu e frumos să privești în jur și să vezi curățenie? Nu e
minunat să tragi aer în piept și să nu te înneci de la mirosul provocat de
gazele de eșapament? Nu e fain să știi că mănânci fructe și legume care nu au
fost infestate de acizii proveniți din aerul și ploaia poluate din mediul în
care trăim? Sau că tenul tău sau părul tău nu sunt acoperite cu un strat
de praf, la sfârșitul zilei?
Este. Dar, din păcate, NU aceasta este natura care ne înconjoară. Trăim într-o țară în care PET-urile (mai ales în zonele mai slab dezvoltate) lăsate aiurea sunt un peisaj comun și cunoscut, în care nu puțini aruncă fără pic de atenție ambalaje pe stradă sau pe lângă coșurile de gunoi, în care suntem departe de a recicla corespunzător, în care pistele pentru bicicliști sunt populate de pietoni și în care căldura gazelor de eșapament este mai mare decât cea provocată de caloriferul propriu, pe timp de iarnă. În care, dacă facem un grătar în natură, uităm să strângem după noi. Sau în care Barajul Vidraru este locul perfect pentru a mai arunca peste zid niște gunoaie. Trăim într-o societate în care ne gândim doar la ziua de azi, nu și la consecințele lipsei conștientizării importanței protejării mediului, pentru ziua de mâine.
Și scriu aceste rânduri cu referire la majoritatea populației, nu la ONG-urile, corporatiștii (dar nu
aceia care vor să își facă publicitate sau să își acopere greșelile trecutului)
sau mediul educațional care ușor,
dar sigur, au înțeles ceea ce înseamnă
implementarea unor activități de ecologie și ecologizare. Au realizat că
puțin câte puțin, putem schimba ceva, că aceste acțiuni trebuie explicate și
înțelese de la o vârstă cât mai fragedă și că, împreună, putem dobândi multe.
Dar nu e suficient. Nu e suficient să fie mereu cineva care să ne
împingă de la spate! Atunci când faci un grătar pe Valea Oltului cu familia, te
împinge cineva să îl faci? Nu! Atunci de ce trebuie să ți se atragă atenția că
trebuie să cureți zona în care ți-ai desfășurat activitatea? Nu fac amândouă parte din același proces?
De asemenea, nu o să înțeleg niciodată oamenii care consideră că strada este o ghenă de gunoi continuă. Care
desfac nonșalant ambalajul și îl aruncă fără pic de jenă pe jos. E drept că
țara asta nu are suficiente pubele sau că nu există pretutindeni coșuri, dar
asta nu dă nimănui dreptul la scuza de a arunca pe jos. Oriunde și oricând. Iar
punctul culminant este atins când vezi părinți cu copii, copii mici sau tineri
care fac acest lucru. Oameni care, teoretic și practic, reprezintă viitorul.
Oameni de la care ai avea pretenția să te conducă nu înapoi, ci înainte.
E trist. Trist să vezi ce a fost și
cum este acum. E și mai trist să te gândești la ce va fi.
Așa că hai! Hai să fim noi, eu, tu, el, ea, cei care să avem
grijă. Cei care să avem curajul să atragem atenția asupra unor astfel de
greșeli, cei care să ne angajăm cu drag în activități de ecologie și
ecologizare, cei care în viața de zi cu zi să avem un stil mai grijuliu în ceea
ce privește mediul înconjurător, starea lui și disponibilitatea limitată a
resurselor! Noi, cei care ne informăm și informăm mai departe, care am
conștientizat și avem răbdarea să îi facem și pe alții să conștientizeze. Nu e bine să știi că privești în jur și că
ești mândru că trăiești într-un mediu la a cărui protejare ai contribuit și
contribui?
Așa că...hai să fim!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu