Îmi amintesc primul an de facultate. Anul în care am descoperit o nouă latură a
omului care sunt, personal și profesional și cel în care am aflat despre multe
dintre oportunitățile pe care viața de
student ți le oferă atât ca suport educațional, cât și ca dezvoltare personală.
Mă voi opri la cea legată de stagiile Erasmus! Pe atunci era doar o idee, o idee de care voiam
să mă agăț cu orice preț, pentru că bănuiam câtă valoare ar aduce parcursului
meu în viață.
Anul I a trecut, la fel ca atenția mea pentru a susține interviurile necesare plecării cu o bursă Erasmus în anul II. Mi-a părut extrem de rău, dar... neatenția se plătește! În anul II nu am vrut să mă mai interesez pentru că știam ce va implica anul III cu licența lui. Dar mi-am promis atunci că la Master NU voi rata această șansă!
Anul I a trecut, la fel ca atenția mea pentru a susține interviurile necesare plecării cu o bursă Erasmus în anul II. Mi-a părut extrem de rău, dar... neatenția se plătește! În anul II nu am vrut să mă mai interesez pentru că știam ce va implica anul III cu licența lui. Dar mi-am promis atunci că la Master NU voi rata această șansă!
Toate bune și frumoase
până când, îngropată până în gât cu ultima sesiune, cu lucrarea de Licență
(ohh!) și cu multitudinea sarcinilor pe care trebuia să le fac într-o perioadă
foarte aglomerată la locul de practică, am aflat, din p u r ă întâmplare, de pe site-ul facultății (pe care nu îl consult
prea des, pentru că mi se pare foarte complicat și greu de accesat *CC:
departamentul de comunicare al Facultății de Litere, ce mai faceți?*) despre o nouă serie de burse Erasmus, inclusiv
pentru cei care vor să rămână la Masterat la Universitatea din București. Informația
era postată de ceva vreme, mai aveam foarte puține zile la dispoziție și îmi
trebuia o serie de documente redactate personal sau obținute din diverse locuri
(și știți cum este birocrația din România, nu?). Primul gând: ce naiba mă fac?!
Și cum familia le știe cel mai bine, i-am sunat pe ai mei, cu o falcă-n cer și
una în pământ și le-am miorlăit despre situația în care mă aflam. Nu o să uit
niciodată acel „Ți-ai dorit foarte mult asta, așa că trebuie să faci tot
posibilul să o realizezi acum!”. În acel moment, timpul a devenit pentru mine
cel mai mare dușman. M-am apucat să ma
informez despre universitatea la care trebuie să aplic, disponibilă pentru
masteratul și specializarea mea, să redactez toate documentele necesare
(CV-uri, scrisoare de intenție) și să alerg în colo și în coace pentru a face
rost de diverse (din nou) documente (situația școlară, certificate de limbă,
scrisoare de recomandare, extrase de cont, copii după acte, semnături, lisa cu
opțiuni), care reprezentau doar primul pas de analizat pentru a fi acceptat
mai departe, către interviu. Cu mulți nervi și cu multă durere de cap, le-am
trecut pe toate. Interviul nu a fost
nici el foarte greu, dacă știi ce vrei, unde ești și unde vrei să ajungi. Eram
acceptată! Nu a mai trebuit decât să fac multe, multe, multe drumuri pe la
secretariat, pentru diverse semnături, pe la Responsabilul Erasmus al
facultății și la biroul Erasmus al Universității București. Majoritatea în ziua
în care aveam examenul de susținere al lucrării de licență.
P.S.: dacă vreți să vă dispară absolut orice emoție la susținere (înlocuită
fiind, fie cu nervi, fie cu oboseala, fie cu o stare de pasivitate), alegeți-vă
să faceți ceea ce am descris eu mai sus sau o serie de 5 drumuri dus întors
pentru semnarea unor acte. Soluția este garantată!
Un ultim hop până a trece la următorul nivel, în situația mea, a fost că pentru a beneficia de
stagiul acesta, era necesar să aplic la Universitatea din București, iar media de la admitere pentru Masterat să fie
cel puțin 9.00. Am reușit-o și pe asta! Sunt mândră de 10-le meu.
Și aici s-au încheiat,
pentru moment, activitățile legate de România, trebuind, astfel, să încep
demersurile cu Universitatea-gazdă, în cazul meu, Université de Lorraine din
Nancy, Franța.
Nu o să uit niciodată emoțiile
care m-au cuprins atunci când am primit primul lor mail în care îmi specificau
pașii pe care trebuia să îi urmez pentru a aplica la ei! Aceștia implicau semnarea unui Learning Agreement între Universitatea din București și Université
de Lorraine (este ca un contract de studii între cele două universități, în
care specifici informații personale și informații legate de studii, unde cea
mai importantă parte este cea a cursurilor pe care vrei să ți le alegi), trimiterea situației școlare din anii de
Licență traduse, înscrierea pe site-ul oficial al facultății pentru a mă
informa și a putea downloada documentele necesare, imprimarea și completarea
unei fișe de înscriere la universitatea-gazdă (unde specificam informații
despre mine, despre nivelul meu de studii, despre diferite competențe, despre
scopul și perioada mobilității, declarație de responsabilitate) și completarea unei fișe pentru cazare.
Nu știu cum a fost pentru alții cu experiențe Erasmus, dar eu a trebuit să trimit toate aceste documente prin poștă,
acest aspect îngreunând foarte mult timpul în care se desfășurau etapele
premergătoare plecării mele!
Și apoi așteaptă, și așteaptă, și așteaptă...Începusem primul an de Masterat, trecuseră două luni și răspunsul nu mai venea. Panica luase locul speranței. Credeam că toată situația va lua o întorsătură negativă și că toate planurile mele se vor duce pe apa sâmbetei. Totul până într-o zi când, plecată fiind din țară, am primit o poză de la ai mei – o poză cu un plic pe care scria mare și frumos „Université de Lorraine”, alături de numele meu. Cum nu aveam acces imediat la ea, iar așteptarea mea trecuse de culmile normalității, le-am zis părinților să îmi spună ce conține. Și DA! Era răspunsul! Era scrisoarea de acceptare! Fericire deplină? Pozitiv.
Și apoi așteaptă, și așteaptă, și așteaptă...Începusem primul an de Masterat, trecuseră două luni și răspunsul nu mai venea. Panica luase locul speranței. Credeam că toată situația va lua o întorsătură negativă și că toate planurile mele se vor duce pe apa sâmbetei. Totul până într-o zi când, plecată fiind din țară, am primit o poză de la ai mei – o poză cu un plic pe care scria mare și frumos „Université de Lorraine”, alături de numele meu. Cum nu aveam acces imediat la ea, iar așteptarea mea trecuse de culmile normalității, le-am zis părinților să îmi spună ce conține. Și DA! Era răspunsul! Era scrisoarea de acceptare! Fericire deplină? Pozitiv.
Totuși, plicul nu avea atașat niciun document
legat de cazare! Înțelegând, din
e-mail-ul ulterior trimis către francezi, că de cazare se ocupa o instituție separată și știind, totuși, că în
vară trimisesem și o fișă de înscriere pentru cămin, m-am pus din nou pe
așteptat. Zilele treceau și nimic. Am început să dau mail-uri, să mă interesez
care este situația. Și aici doresc să subliniez un aspect negativ. A trebuit să insist foarte mult pentru a reuși
să fac rost de o adresă a unei persoane de contact de la Crous, respectiv instituția care se ocupă de cazări dacă nu în
toată Franța, pentru majoritatea
universităților. Scriindu-le, am aflat că procedura de înscriere este cu totul
alta și că trebuie să urmezi ditamai
șirul de instrucțiuni pentru a aplica (nu a fi și acceptată) pentru lista
de cazare. Oare când sau cum aveau de
gând să îmi spună? Sau oare aveau de gând să îmi spună? Și credeți-mă, aceste
instrucțiuni sunt al naibii de întortocheate. Nu sunt date clar și concis și,
mai ales, toate, de la început. Întâi este
obligatoriu să îți faci cont pe site-ul Crous, să dai n-șpe mii de detalii
(unele exagerat de personale, spre exemplu, anul de căsătorie al părinților
mei. WHAT?!) și să aștepți de
fiecare dată pe mail următoarele proceduri pe care trebuie să le îndeplinești.
Imediat după crearea contului, am aflat că este necesar să le trimit prin poștă o groază de documente, foarte repede, documente
pe care într-o țară birocratică nu le obții așa de ușor. A! Și, ca să știți
și voi, la POȘTĂ NU SE VÂND PLICURI!
Ironic, nu?! Am trecut din nou printr-o serie de emoții, neștiind dacă plicul
va ajunge la timp sau dacă voi fi acceptată. Dar toate au fost ok și aici și am
primit o cameră care s-a dovedit a fi drăguță, curată și cu o priveliște
superbă. O meritam, totuși, la cât am alergat pentru a obține următoarele documente pentru ea: situații financiare
ale familiei tale, declarație de la notar pentru o persoană care îți este
garant pentru partea financiară, copii de la facturi de electricitate pe numele
acestei persoane, care să demonstreze că este bun-platnic, copii după actele de
identitate personale și ale garantului, declarații semnate de garant,
declarații semnate de tine, extrase de cont ale tale și ale garantului,
documente de cazare imprimate și semnate, declarații de primire a camerei și de
citire a regulamentului interior, asigurare civilă și asigurare a bunurilor.
Contract de studii aveam, cazare - la fel, între
timp mi-am luat și biletele de avion (scumpe, atunci când le iei pe ultima
sută din cauză că trebuie să aștepți atâtea răspunsuri)...îmi mai trebuia
bursa! J Așa că, în ultimele zile în România am dat o fugă
până la biroul Erasmus pentru a le da ultimele
documente necesare (declarație de la notar pentru garant, copie după un act de
identitate al său, extrase de cont, calendarul universitar al facultății-gazdă,
precum și IBAN-ul contului în EURO pe care a trebuit să mi-l deschid înainte
*pentru UniBuc este recomandată banca BCR) și pentru a semna Contractul Financiar!
Pe bază de rezervare a unei întâlniri (pentru că nu se poate altfel), m-am
văzut și cu contractul semnat, cu ultimele detalii puse la punct, și gata de
plecare. Prima (respectiv cea mai mare
sumă) tranșă din bursă urma să îmi fie virată odată ce trimiterea documentului Certificate of Attendance semnat de
către universitatea-gazdă, care să demonstreze sosirea mea în Franța.
Despre următorii pași voi scrie în postarea următoare.
Despre următorii pași voi scrie în postarea următoare.
Este o un articol lung, știu, dar util pentru toți cei care vor să aplice pentru o bursă Erasmus. Acum, nu știu dacă toți vor avea nevoie de toate documentele (cel puțin în țara străină în care merg) de care eu a trebuit să fac rost, dar mai bine să fiți pregătiți și neluați prin surprindere (spre deosebire de mine).
Ca un recapitulativ, de ce o sa aveți sigur nevoie:
1.
Pentru etapa de înscrieri și interviuri:
a.
Lista cu
opțiuni privind instituția la care vreți să vă înscrieți
b.
CV în limbă
străină
c.
Scrisoare de
recomandare
d.
Scrisoare de
intenție
e.
Situația
școlară – furnizată de către facultate
f.
Fișă bursier
– furnizată de către facultate
g.
Dosar în care
să adăugați toate acestea
*Posibil alte documente, dar care cu siguranță vor fi postate atunci când
se vor anunța interviurile
** Multă răbdare, atenție la alegerile făcute și motivație pentru a
demonstra alegerea făcută (pentru interviu)
2.
Semnarea Learning
Agreement-ului cu
Universitatea din București, la biroul Erasmus (unde trebuie să duceți toate
actele menționate mai sus și răspunsul de acceptare din partea comisiei)
3.
Pentru Universitatea-Gazdă:
a.
Situația
școlară – tradusă
b.
CV-ul –
tradus
c.
Learning
Agreement-ul semnat și ștampilat de către responsabilul facultății,
responsabilul universității și responsabilul Erasmus din România
d.
Copie după un
act de identitate
e.
Fișă de
înscriere la universitatea-gazdă (dacă se cerere)
f.
Fișă de înscriere
la o formă de cazare (dacă se cere)
4.
Toate documentele necesare pentru cazare, regăsite în ultima parte a articolului, dar pe
care nu le repet, pentru că nu sunt aceleași pentru fiecare destinație!
Concluzii:
Concluzii:
Erasmus-ul ăsta îți dă
foarte multe bătăi de cap până pleci. Mai ales dacă te trezești să pleci într-o
perioadă foarte aglomerată și solicitantă a vieții tale și într-o țară unde
birocrația este mama tuturor birocrațiilor (DA, Franța ne întrece cu noss la
capitolul acesta!). Dar toată alergătura acesta te pregătește psihic pentru
toate tipurile de acțiuni de acest fel pe care trebuie să le faci în viață. Deja
am observat că sunt mult mai calmă acum când trebuie să fac rost de multe
documente sau de semnături sau să stau la cozi. Și sentimentul acela oribil că,
deși de fiecare dată când credeai că ai terminat mai apărea câte o problemă, te
face ”that hero at the end of the day”, când vezi că ai sărit toate
hopurile și că îți vei realiza visul!
Alte persoane care au plecat cu Erasmus, care a fost procesul prin care ați trecut?
Alte persoane care au plecat cu Erasmus, care a fost procesul prin care ați trecut?

Buna!Contul in euro ti-a trebuit ca sa completezi aplicatia pe crous sau l-ai deschis ulterior? Multumesc! :)
RăspundețiȘtergereBună! Cu scuzele de rigoare pentru întârziere, contul pentru completarea aplicației CROUS l-am avut în lei și mi-au transformat ei în Euro. Nu a fost nicio problemă, atâta timp cât banii au fost livrați. :) Mi-am făcut și cont în Euro înainte de plecare, îmi trebuia atât pentru virarea bursei, cât și pentru toate plățile din Franța.
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergere