Mi-am făcut blog. De ce?

Hmm...

Mi-am făcut blog pentru că îmi doresc demult. Cam acesta ar fi rezumatul.

Acum...eu gândesc, tu exiști, eu exist, tu gândești și sper ca împreună să descoperim cum e mai bine să le îmbinăm pe acestea două. Nu trebuie să îmi dai mereu dreptate, chiar te invit să îmi spui dacă greșesc, atunci când este cazul. Critica e constructivă, dacă e făcută în mod corect. Pentru că, împreună cu ceea ce suntem, alături de ceea ce facem și cum facem, critica ne ajută să creștem, ca oameni. Așa că, te invit să mă ajuți să aflu cine sunt eu, să aflu cine ești tu, pentru a descoperi cine suntem noi.

Dar, fiind om de comunicare, știu că nu este suficient să spun „ce”, ci trebuie să adaug și „de ce”. Mi-am făcut astfel blog pentru că, în domeniul în care activez, tout le monde apreciază exersatul scrisului, al gândurilor, al ideilor și al transmiterii de informații mai departe.  Acum, nu știu dacă informațiile pe care le voi transmite eu sunt sau nu utile pentru tine, o voi lăsa la aprecierea ta.  Nu știu, iarăși, nici dacă o să îți placă ceea ce voi scrie. Nu știu nici mie dacă o să îmi placă atunci când voi reciti rândurile proprii peste ceva timp, dar, totuși, în acest fel voi putea să-mi urmăresc dezvoltarea și să mă corectez, nu? „DUBITO ERGO COGITO, COGITO ERGO SUM” (Mă îndoiesc deci gândesc, gândesc deci exist).

Mi-am făcut blog pentru că încerc să mă descopăr pe mine însămi. Astfel, cel puțin în primă instanță, nu mă voi nișa, ci voi scrie despre tot ceea ce văd, ce cred, ce știu, ce nu știu. Despre tot ceea ce consider că trebuie împărtășit. Căci acesta este rolul unui blog, cred eu. Oamenii, locurile, părerile, ideile, curiozitățile, „of-urile”, trecutul, prezentul, viitorul, sunt părți componente ale palmaresului numit „eu”, cărora le voi da viață în articolele pe care le voi redacta.

Mi-a trebuit un pic de curaj pentru a face acest pas (și timp :-) ). Și nu în sensul acela de curaj de care ai nevoie când faci bungee-jumping, te dai cu parașuta, pleci singur un an în India sau inviți o fată în oraș. Nu, curajul acela de a te deschide în fața lumii, de a te lăsa descoperit, de a-ți asuma ceva anume. Curajul de a începe un nou capitol, o nouă călătorie pe care să o duci până la capăt. O călătorie în care să descoperi și să te lași descoperit, în care să experimentezi ce îți place și ce nu, în care să vezi dacă altora le place sau nu, în care să îți dai seama ce și cum trebuie să faci mai bine. Nu știu despre alți bloggeri, despre tine sau despre altul cum sunt, dar eu (așa cum spunea Creangă), consider că a-ți crea un blog și a da frâu liber gândurilor tale, este un pas destul de important.

Sper ca acest blog să conteze și pentru tine, acum sau atunci, mai mult acum și mai puțin cândva sau invers. Sper că dacă greșesc, să greșesc frumos, pentru a ști, cu ajutorul tău, ce să îmbunătățesc mai departe.

Sper ca prin acest blog să pot să cresc, să înțeleg mai multe, să mă descopăr și să vă las să înțelegeți ceea ce sunt și ceea e este în jurul nostru, prin ochii mei. Va fi un blog despre mine, despre tine, despre toți și toate.