duminică, 3 iulie 2016

Fugi, fugi, dar până unde?

Fugim, întotdeauna fugim. Fugim de o anumită situație, de el, de ea, de responsabilități, de sentimente, de încercări, de dorințe, de noi înșine. Fugim pentru că nu știm ce altceva să facem. Sau pentru că așa ne e mai ușor. Sau pentru că ne e frică. Sau din contră, fugim pentru că ne dorim prea mult. Nu știu, dar tot ce știu e că fugim.


Dar oare cât să o mai facem? Și până unde? Pentru că fie fizic, fie mintal, la un moment dat, o să obosim de atâta fugă. Și o să ajungem într-un punct final. O să ne lovim de un zid, de timp, de noi înșine și de gândurile și, poate, remușcările noastre.